sâmbătă, 26 mai 2012

Un documentar despre daci face furori pe net


Un documentar despre daci şi originea românilor a devenit viral pe internet. 

Cu toate controversele iscate de acest documentar, consider că este binevenit in condiţiile actuale când iredentismul maghiar ne contestă fără contenire apartenenţa Transilvaniei, iar vestul Europei pune semnul egalităţii intre român şi rom sau ţigan! 

Filmul "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012" a făcut peste 500.000 de vizualizări pe YouTube şi a generat multe comentarii datorită ipotezelor controversate pe care le formulează despre etnogeneză şi rolul dacilor în istorie. Documentarul a fost preluat şi distribuit în masă de către foarte multe persoane. Potrivit realizatorilor, impactul romanizării în Dacia ar fi fost neglijabil, românii fiind, de fapt, descendenţii dacilor. 

Decebal

Principalul susţinător al teoriei este Napoleon Săvescu, directorul fondator al societăţii Dacia Revival Internaţional. Acesta susţine că locuitorii Daciei ocupate de către Traian nu au abandonat limba după înfrângerea lui Decebal, acest lucru fiind imposibil în condiţiile în care romanii nu au ocupat decât 14% din arealul ocupat de către daci. 

Tot în documentar se arată că similaritatea dintre limba română şi celelalte limbi romanice provine din faptul că latina era o limbă asemănătoare cu daca. Mai mult, întreaga civilizaţie romană era derivată dintr-o civilizaţie tracă străveche. În sprijinul tezei sale, Săvescu invocă şi faptul că studii genetice efectuate în Germania au arătat că românii sunt mai apropiaţi genetic de vechii locuitori ai Daciei decât de italienii de astăzi.

 În documentar, în calitate de istorici, apar şi generalii în rezervă Mircea Chelaru şi Nicolae Spiroiu. Chelaru are dubii că latina s-ar fi putut impune în Dacia romană până la retragerea aureliană. "Alte state cucerite integral de romani şi în care stăpânirea romană s-a întins pe 400 sau 800 de ani nu şi-au lepădat limba şi nu şi-au uitat tradiţiile", spune Chelaru referindu-se la imunitatea grecilor şi evreilor la romanizare. 

Realizatorii documentarului susţin că, de fapt, tracii ar fi ocupat o mare parte a Europei, romanii desprinzându-se ulterior ca o ramură separată (etruscii) ce a fondat ulterior Roma, iar latina ar fi fost o limbă derivată dintr-o ipotetică limbă tracă. Documentarul a generat multe comentarii favorabile din partea celor care se simt româno-daci.





Un al doilea documentar a fost postat pe YouTube la inceputul lunii iulie. Acesta poate fi văzut aici:



Până când specialiştii  işi vor prezenta toate argumentele pro şi contra, este bine să difuzăm aceste documentare ca să arătăm Europei şi lumii că nu suntem un popor de "mâna a doua"!


marți, 15 mai 2012

Sfaturi si trucuri pentru traficul pe internet

Primul lucru pe care trebuie să il stii se numeste TRAFIC.
Nu se poate fără.


Iată cateva trucuri pentru ca site-ul  (blogul) tău să se facă vizibil pe internet:

1. Coltul tău pe internet

Fă-ti un site, blog, pagina web, splash page sau sqeeze page … poti să-i zici cum vrei tu, dar actionează acum si revendică coltitorul tău de pe internet. Este recomandat să iti faci un blog la toateblogurile.ro sau să folosesti serviciul gratuit de la blogger.com. Ambele servicii sunt in limba romană si se folosesc intuitiv.

O platformă deosebită, foarte mult utilizată de blogerii din toată lumea si care este in acelasi timp o plăcută si profitabilă afacere personală este FanBox. Detalii despre această platformă – gratuită – le găsiti  AICI.

2. Adaugă continut de calitate!

Nu trebuie să fii expert intr-un domeniu, ci trebuie doar să scrii despre ceea ce iti place. Incearcă să găsesti un subiect care naste controverse. Vezi pe Google Trends sau pe Google Insights for Search care sunt cele mai căutate cuvinte din ultima perioada si construieste fraze in jurul lor.

Dacă ai scris despre evenimentele care s-au petrecut azi sigur vei primi vizite de pe Google Search (se numeste trafic organic). După ce ai postat un material inscrie blogul tău pe Pingoat.com – un serviciu de ping care anuntă principalele motoare de căutare că ai uploadat continut nou si trebuie să iti facă o vizită pentru indexare.

3. Postează cu regularitate

Continuă să postezi mesaje noi in fiecare zi si incearcă să fii la curent cu evenimentele care au loc in jurul tău, indiferent dacă acestea se petrec la nivel international, national sau numai local.

4. Numele contează

Caută un nume pentru blogul tău care are relevantă. Ai mult mai multe sanse să fii văzut de Google cu un subdomeniu precum călătorii.blogspot.com sau călătorii.toateblogurile.ro decat cu … jurnalul-meu.blogspot.com

5. Pune poze pe site

Sunt siteuri care primesc sute de vizite numai de la persoanele care caută imagini pe net.

Google Images ( http://images.google.com) usurează mult munca celor care caută poze online. Foloseste acest lucru in avantajul tău si numeste toate pozele pe care le pui pe blog cu taguri (cuvinte cheie) căutate.

Poti să faci o mică cercetare si să vezi dacă la căutarea unui un anumit cuvant cheie apare pe prima pagină si o poză. Dacă nu vezi nici o poză atunci esti norocos si foloseste cuvantul respectiv la denumirea fotografiei tale. Ai toate sansele, ca, odată indexată pagina ta, să fii pe prima pagină pentru cuvinte căutate de sute de utilizatori.

6. Caută cuvinte cheie valoroase

Dacă vrei mai mult trafic gratuit de la motoarele de căutare, trebuie să faci o cercetare serioasă asupra cuvintelor cheie pe care ai să le strecori in textele tale.

Caută cuvinte cheie care au peste 300 de căutări zilnic si foloseste-le in text cu caractere ingrosate sau italice (care dau mai bine din punct de vedere estetic).

Pentru cercetare foloseste varianta full trial a programului Market Samurai pe care o găsesti AICI.

O alternativă gratuită la acest program este Google Adwords keywords tool.

7. Titlul paginii si cat de important este el

Te invit să faci un mic experiment. Scrie pe Google orice frază vrei tu. Uită-te la rezultatele care apar pe prima pagină. Care ti-a atras privirea si te-a făcut să apesi pe link? Titlurile bune sunt scrise atat pentru SEO cat si pentru oameni.

Caută să te inspiri de la siteurile care sunt in TOP 3, dar nu copia ad-literam.

Incearcă să tii textul cat mai usor citibil. Desparte textul scris de tine in paragrafe scurte.

Scoate in evidentă un text cu tagurile H ca in exemplul:


H1… textul tău …/H1

.

Ideal pentru SEO este ca textul tău H1 să contină si cuvinte cheie. Foloseste H2, H3 … in aceeasi manieră, dar nu abuza de această metodă.

8. Inscrie in directoare

Acum, dacă tot ai aranjat cat de cat textul tău pentru motoarele de căutare trebuie să il faci cunoscut. Pentru asta acordă-i cateva minute zilnic pentru inscrierea lui in motoarele de căutare. Pe DirPedia.ro ai să găsesti o listă cu cele mai importante directoare web romanesti.

9. Scrie articole

Scrie 2-3 articole unice cu teme legate de siteul tău si inscrie-le numai in directoarele de anunturi. Nu uita să pui in textul articolului si la sfarsitul acestuia link către blogul tău.

Găsesti aici cateva din cele mai celebre directoare romanesti de articole:

          1. http://seomania.ro

          2. http://tre.ro

          3. http://dir.sitax.ro

          4. http://directorarticole.net/


10. Crează un video

Ultima, dar nu cea din urmă, metodă pentru a castiga trafic pentru linkul tău de afiliat este, de departe, cea mai puternică. Fă un video legat de subiectul pe care il postezi pe site. Nu e musai să te inregistrezi pe tine, e suficient să adaugi cateva slideuri de la PowerPoint (pe care reiei cateva din fragmentele expuse pe blog) cu o melodie care iti place pe fundal si gata: AI UN VIDEO unicat.

Urcă acest video pe cat mai multe siteuri de socializare care acceptă video si scrie la subsol linkul tău de afiliat sau, mai bine, un link către noul tău blog.

Foloseste pentru asta serviciul gratuit de la TubeMogul si ai să fii uimit cat de repede avansează siteul tău in SERP (Search engine results page).

Mai multe informatii găsesti pe site-ul ALOESIB.RO